Necesitate si automatism - o apologie
by Rin Tin Tin
Motto: “Tigarea de dupa? Cum nu?! Ba da, bagabelo!”
Nu intamplator Ubiquus a folosit, cu referire la actul acela, drag noua, tuturor (desi murdar, dupa unii, necesar a fi asanat, dupa altii), cuvantul “a impila”. Banuind o involuntara eroare de scriere, datorita literei I langa U, pe tastatura, suspectez ca pentru el a fost o eroare convenabila… Pentru ca, nu? orice femeie se simte impilata(mai mult sau mai putin temeinic), asuprita, de falusul privit de barbatul autocrat drept axa a lumii. Sunt foarte putine femei care nu stramba din nas cand discutia aluneca pe o panta lubrica. Si, ne zice Ubi: la o adica, de ce n-ar fi si el, ca barbat, impilat de tzigareta femeii?
Subiectul e sensibil, si e dezbatut indelung de tot felul de teoreticieni ai luptei intre sexe, feministe, feministi, pederaste, pederasti si sarlatani.
Revenind: cum spuneam, ce face femeia, dupa cordeala, in replica? Scoate o axa mai mica, de la pachet, o pune intre buze, si ii da foc. Barbatul se isterizeaza, si o trimite la bucatarie, sau in pchizda ma-sii.
Un scenariu plauzibil, la prima vedere. Insa barbatii nu fumeaza dupa? Cum nu?E drept, nu pot sa nu dau dreptate insa lui Ubi pentru ca vede lucrurile doar dinspre radacina matarangii olimpice, inspre botul plin cu nicotina al femelei. Pentru ca banuiesc ca autorul nostru nu a asistat la situatia in care un meltean musculos, pilos si transpirat isi aprinde cu un zambet multumit o mahoarca dupa ce a impilat curuletsul unei femeiusti sau al unui biet baietsandru oarecare. Eu cred insa ca tigarea de dupa are valente diferite pentru fiecare, si cred ca putem fi indulgenti cu acest viciu, atat de hulit recent in Europa si peste ocean.
Caci, pana la urma, ce ne e necesar cu adevarat, ce e automatism, si ce e balast in obiceiurile si trebuintele noastre zilnice? Unde se opreste viciul, si unde incepe nevoia?
Unii au patima preacurviei, altii se desfraneaza intru mancare si placerile gatlejului (nu va ganditi la alte lucruri indesate in gatlej). Unii cultiva viciul jocurilor de noroc, altii meteahna betiei. Unii pacatuiesc prin mandrie, altii prin falsa umilinta. Unii fumeaza, altii fumeaza, beau, si se fut, in acelasi timp!
Totul incepe cu un automatism, continua devenind ceva necesar, si, in final, devine blestem pentru saracul crestin. Si spun “crestin” pentru ca, intr-adevar suntem moralisti; cultivam o semi-moralitate periculoasa. Ne fandosim spunand ca e lovely sa fuck, dar e mai putin lovely sa smoke. Facem cur acasa, dar nu facem muie in public. Suntem baetzi-baetzi, bem bere si ne uitam dupa cururi, dar caraim cand prietena noastra face la fel.
Cultivam acest meltenism deshantzat, in care noi suntem tot timpul in conducere, ca niste mici Becali, si femeia noastra e blonda universala care pana la urma va ajunge ea la aceeasi concluzie ca noi, cu japca au ba.
Si, in aceasta goana dupa locul intai, uitam sa acordam putina atentie si lucrurilor care ne fac placere.
Caci aici cred ca gresesc oamenii care spun ca n-au nevoie de tsigara de dupa. Uita ca nu toti sunt ca ei. Uita ca lucrurile placute nu sunt neaparat frumoase. Si relativizeaza placerea, uitand sa fie cinstiti, si sa relativizeze si frumusetea. Domnilor si doamnelor, tsigara de dupa e placuta; noi n-am zis niciodata c-ar fi frumoasa. Iar pentru unii, doar pentru unii, e cu adevarat necesara 
Moncher, dar nu asta e problema, nu ma preocupa deloc existentialismul axei lumii si subconstientul gestului. Hai sa fim seriosi - exista o motivatie mult mai putin inefabila, una imediata. Si nu pot fi atat de multe alternative - fie nu ti-a ajuns, a fost nashpa, a fost mica, a durat putin sau a durut-o si atunci compenseaza cu placerea unei tigari; fie a fost cum trebuie, foarte bine, senzatia orgasmului persista inca si ea n-are timp de asa ceva si face acum o deconectare rapida cu ajutorul tigarii pentru a trece repede la alte probleme.
Sigur, o fumatoare poate oricand sa-mi spuna ca daca mananca o friptura de vita in sange, cu sos de vin rosu, cimbru si piper verde, cu rondele de morcov si garnitura de legume in unt, dupa care la desert para fiarta in vin, desertul e o cu totul alta placere care se potriveste perfect dupa felul principal. La fel si tigara.
ne futem deshantzat, dar sughitzam speriatzi shi indignatzi nevoie mare la gandul perversitatzii extreme: tzigara de dupa. ne rupem in analize post-coitale si mugetam profund asupra semnificatziei absconse a gestului perfid al doamnei/ingenuei/curvei… de dupa… penibil.
ca-n bancul ala tampit din epoca poleita: bravo, nevasta! mai ai sa te-apuci de fumat.
am citit cu interes ideile si comentariile postate. m-am inecat incercand sa-ngurgitez relatisimul. postcoital cratima critica. mda, domle, viata e complexa si dupa aia murim, cum zicea un clasic inca in viatza.
pentru hulitori, oricare ar fi ei: tzigara de dupa nu e un gest reflex, un automatism mai mult sau mai putin dinamic. e, pur si simplu, o necesitate. o ofranda adusa Actului in sine, senzatziilor recente aproape devenite suveniruri pretioase de pus in caseta cu bogatzii de suflet. meditatzie…asta e cuvantul. tzigara de dupa e reculegerea in fatza trecutului recent si a cocktail-ului de senzatii de-abia traite.