The Smell of Paradise

by Onacă

Era acum ceva anişori, căci poveştile cu parfum vechi au farmecul lor, nu concreteţea lucrului imediat.
Eram coleg cu o fată ceva mai plinuţă, care, pe măsura trecerii vremii, a început să mi se confeseze pe diverse subiecte. Cel mai important dintre ele: căsnicia proprie. Se măritase destul de devreme pentru o pizdulice cu ambiţii ca ea, cu un băiat de care îi era mai mult milă: probleme cu familia, plus niscaiva necazuri dermatologice. În ciuda lor, l-a luat şi, o vreme, după mult unguent şi tandreţuri, lucrurile au mers binişor. De la un timp, însă, băiatul nu o mai perpelea, iar ea nutrea nevoile specifice vârstei.

Am aprins-o uşor, scriindu-i pe mess, propunându-i diverse imagini care i-au umectat păsăreaua. La un moment dat, i-am spus în faţă ziua şi ora la care urma să dăm frâu liber cordelii, laitmotivul acestui blog. Am plecat împreună de la slujbă şi ne-am oprit în faţa hogeagului meu central şi liniştit precum o casă din zona Icoanei. Înainte de a trece la act, am intrat într-o farmacie, să iau ceva prezervative. Ea a zis că nu e cazul, dar eu am insistat. Apropiindu-se de mine, am sesizat că guriţa îi candea îngrozitor. Speriat, am vrut să dau înapoi, însă ea se uita galeş, dornică să îmi respect promisiunea. Atunci, cu o inspiraţie de moment, am cerut farmacistei cea mai aromată gumă de mestecat disponibilă în spiţerie. Am urcat, am închis uşa şi am trecut la treabă. Nu direct, m-am dus mai întâi să fac un duş, a venit şi ea, apoi m-am spălat pe dinţi, sperând să îmi imite gestul, precum o primată uşor evoluată ce era. Nu am avut bulan. Aşa că am desfăcut guma şi i-am dat cu forţa fo’ două lame. Am gustat şi eu, amăgindu-mă că totul se va regla pe parcurs. Stupoare, nu s-a reglat. Era prima oară când vedeam o femeie goală şi flască, ai cărei sâni nu se întăreau la excitaţie, ale cărei buci atârnau anapoda, cu o uşoară mustăcioară blondă, cu păr pe antebraţe, cu pielea cam uscată… What the heck, nu era timp de filosofii, aşa că am trecut mai departe şi i-am vârât smecleul la Cucaracha. Nimic special nu a urmat. Doar gemete care nu urmau crescendo-ul uzual. Uşor derutat, dar şi plictisit de situaţia în care mă băgasem voluntar, m-am slobozit rapid, apoi ea mi-a pus eterna interogaţie feminină, tâmpă şi fără fundament: “Ţi-a plăcut?”. “Da, am răspuns, a fost excelent”. Canci. Am mai stat ceva vreme la discuţii, apoi, fără anunţ, s-a aruncat pe mine. Fiind fragil, mi-au cam pârâit femurul şi oasele bazinului, dar am rezistat, gândindu-mă ca fac ceva util pentru umanitate. Umanitatea altuia, care s-a săturat de femeia sa. Şi a început fata sa-mi salte pe cocar, să râdă şi să geamă, de credeam că totul s-a rezolvat. Dar nu, nu se rezolvase nimic! S-a oprit, spunându-mi că regretă, dar crede că are un blocaj şi că nu poate ajunge la climax. Am zis că să-i dea mai departe, să nu mă lase aşa, neterminat. Ceea ce a şi făcut, fără nici o artă a motricităţii, nu înainte de a-mi băga limba uşor fetidă în gură, motiv pentru care am urât-o cel puţin un an după întâmplare. La final, am condus-o la metrou (că să nu ne vadă fostul pulărău convertit la abstinenţă), eu m-am dus acasă, unde, precum o fată sensibilă şi semi-castă, m-am spălat intens pe dinţi, sperând să scap de candeala transmisă. Apoi i-am mulţumit mamei, că mi-a asigurat o alimentaţie bună şi nu mi-a provocat o boală de stomac care să îi alunge pe alţii de lângă mine. M-am bătut uşor pe vintre şi mi-am jurat că nu mai fac acte caritabile. Cel puţin, nu cu femei triste. Să le facă alţii, când le vine rândul. Mai aştept şi acum o medalie virtuală pentru servicii aduse familiei. Ura

~ by Rin Tin Tin on May 22, 2007.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: