Clinical Intercourse (partea I + II)

by Rin Tin Tin

Partea I

Zombies are us
“Vaughan: The car crash is a fertilizing rather than a destructive event. ” – Crash, 1996

Dincolo de fereastra casei, un zid vechi si mucegait isi arata formele in lumina diminetii murdare de Bucuresti, ca o curva trecuta, dar cu sharm, avand sharm cumva chiar prin faptul ca e trecuta, cu acele ramasite de frumusete care te induioseaza, si, pentru initiati, reusesc sa-ti scoale pula.
Eu ma uit la ea si-i zic.. “doctor, doctor, what are we going to do?”. Ea ma intreaba: “Vrei sa ma dezbrac?” . Ce poti sa raspunzi?

” Da.”

Sus pe acoperisul unui teatru, lume multa, noi, pe punctul de a pleca. Ceva plutea in aer, promisiunea unei seri in acelasi apartament cald (cald din cauza verii toride), multa transpiratie, cordeala, un somn agitat, dar totusi odihnitor dupa efortul celor cateva numere date in mijlocul cuptorului.
Lucrurile au luat o intorsatura aproape magica, dar nu neaparat fericita, as zice. Doctoritsa a calcat stramb in acea seara. Si nu cum as fi vrut eu…
Am ridicat-o in graba (am uitat sa mentionez ca vorbim despre o tipa micutza de inaltime, cu o aparenta de copil, lolita-like, cu care orice pervers de trei lei s-ar mandri sa mearga de mana pe strada), datorita staturii ei scapand de penibilul situatiei de-a ridica un oarecare tanc sau camila care s-a lungit cat e de mare pe bordura. Nu era bine.. Papusha nu prea mai putea sa calce pe piciorul drept (sau era stangul?). Incepeam sa intrezaresc un final in care o expediam scurt acasa, si continuam sa ma distrez in compania a cine stie ce derbedei, insa ea a tot insistat sa mergem la mine..

Aici voi face o paranteza. Sunt sigur ca ati trait experiente de genul celei de mai sus. Momente in care, convinsi fiind de faptul ca va urma o seara agreabila, v-ati trezit in mijlocul unui drum desfundat, cu aleasa inimii vaitandu-se langa voi, cu capul spart, cu o bucata de scalp atarnand, cu un ochi scos, sau, mai rau, fara tampon in geanta (tu nestiind nimic nici macar despre faptul ca e pe stop, daramite despre cum va trebui sa cauti o farmacie, sa cumperi un tampon, etc..).
Sunt deasemenea sigur ca nici unul dintre voi nu a simtit compasiune, altruism, simpatie, sau vreun alt sentiment pozitiv, in acele momente. Mai mult ca sigur ca v-ati enervat, sub crusta bine aranjata a zambetelor mai mult ca sigur a inflorit o stare profunda de disconfort si dezamagire. Sunt sigur ca mai degraba i-ati fi scos si celalalt ochi, ati fi scalpat-o definitiv, sau i-ati fi spus sa isi puna servetele in chiloti pana ajunge EA la o farmacie, nmortzii ei de viatza..
Nu, oamenii nu sunt niste animale sociale, iar virtutile crestine sunt demult ingropate sub bordurile oraselor. Suntem doar suma dorintelor noastre, si rezultatul realizarilor lor. Adica niste pulalai infecti si libertini, care vor sa cordeasca ceva, sa-si dea drumul, si dupa aia sa bea o bere cu baietii.

In mod surprinzator, eu nu m-am enervat. E drept, situatia nu era atat de drastica, inca se intrezarea posibilitatea unui futai. Chiar si cu handicap mi se parea ca ar fi avut ceva farmec. De fapt despre exact acel farmec vreau sa vorbesc, pentru ca lucrurile au mers mult mai departe..

Am ajuns acasa, micutsa doctorita era cam beata, eu eram putin ametit, dar dispus sa fiu grijuliu.

Pana la urma, what the heck, aveam grija de insusi viitorul meu. Am pus niste gheata. Pe picior si in pahar. Am pus niste muzica, lucrurile stateau din ce in ce mai bine. Parca as mai fi baut ceva, de la caldura se deschisese supapa. Ca un facut, in ceas de noapte ma suna Mister G., care se pricepea la oase deplasate. Nu ma intrebati cum de s-a potrivit, asta e unul dintre misterele ce inconjoara marile evenimente din vietile oamenilor.

Apropo de marile mistere, am uitat sa va zic (asta era adevarata coincidenta) ca Mr. G. era intr-un bar. O spelunca destul de agreabila, dealtfel, unde am pogorat cu bucurie, si-am inceput sa turnam bere in noi. Incepusem deja sa ma amagesc ca nu e vorba decat de-o parlita de entorsa, si ca seara va merge unsa. Pe undeva, asha a fost. Dupa ce ne-am carat din bar, ne-am infundat destul de repede in casa, iar eu, in momentele urmatoare, in curul papushii. Din cand in cand imi spunea sa am grija, era ca-n prima zi, ca si cum as fi futut o virgina, iar aceasta iluzie a virginitatii era dublata de gustul morbid, dulce-amarui, al bolii. Senzatia ca poti rani ceva in orice moment, si absolvirea ce vine in momentul imediat urmator, cand realizezi ca n-ai facut-o. Abasiophilie latenta si sloboz dat cu fereala.
And so it came. Dincolo de fereastra casei, un zid vechi si mucegait isi arata formele in lumina diminetii murdare de Bucuresti.. Ea a fumat tsigara de dupa, cred, eu am adormit. Putin vinovat, dar simtind-o langa mine, vinovatia mi-a trecut. Era vie.
Part II

Nu mai stiu la ce ora ne-am trezit, dupa acea seara cu nabadai; soarele era deja sus, si lucrurile in jurul nostru isi schimbasera in mod subtil ordinea. Casa era putin mai prafuita, iar zidurile de vis-a-vis erau aceleasi ziduri obosite dintotdeauna, urate, terne, fara nici un farmec, acelasi peisaj urban cenusiu, care genereaza vestitul spleen, si, eventual, boli de plamani sau tendinte suicidale in randul pensionarilor.

Mignona mea prietena s-a uitat, shovaind, spre glezna. Si si-a dat seama ca nu sta deloc pe un pat de roze: piciorul era tumefiat, vanat-negru, era clar, trebuia sa mergem la spital.Am mai avut o vaga ezitare: n-aveam nici un chef. Mi-as fi dorit sa o frec solitar, sa pierd week-end-ul cu succes (daca se poate zice asa), sa ma simt implinit zacand in casa umbroasa si racoroasa, nefacand nimic. Pana la urma, ramasitele de umanitate din mine, si un anume spirit de camaraderie, m-au facut sa ma pun in miscare. Surprinzator, papusa parea destul de in forma pentru situatia data, chestie care m-a mai montat, si m-a determinat sa fac niste glume destul de putin ortodoxe referitoare la starea ei actuala si la o eventuala amputare, glume care-au mai relaxat atmosfera. Astfel am pornit spre spital.

N-as vrea sa par priapic (nu e deloc cazul, va asigur, in fapt, in timpul verii imi place destul de putin sa dau la buci: te murdaresti, transpiri, obosesti teribil, ce sa mai, din punctul meu de vedere futaiul nu are deloc premise favorabile vara), insa dupa ceva beri cu o seara inainte, intotdeauna demonul sexului mi-a dat ghes. Probabil corpul, simtind o vaga stare de rau, incearca sa contrabalanseze cumva si sa genereze o stare de bine, si, uite-asa, ti se scoala pula.. Cam asta era si starea mea, un melanj intre greata si pofta de cordeala, eminamente libidinos.
Am luat un taxi, am ajuns la spital.. Ma uitam la micutsa mea prietena, si observam, cu surprindere, ca am de-a face cu un caz clasic de inversiune. Puneti-va in pielea unui doctor: exista acea siguranta hranita din raul aproapelui, acea stare de confort din cabinetul racoros, cand aproapele tau aflat in dureri iti intra pe usa, confort ce infloreste malefic in gradinile raului intamplat semenului tau. E drept, stresul din camerele de garda si rutina zecilor de pacienti atenueaza, tocesc aceste senzatii, cum se intampla, in general, cu toate placerile omenesti, pana la urma.
Ce e de remarcat e ca micutsa doctorita devenise pacient: vanatorul devenise vanat, pescarul fusese tras la adanc de pestele agatsat in undita. Problema e ca in aceeasi barca ma aflam si eu, navigand in deriva si in mare viteza pe holurile spitalului, placut a fost ca m-am ciocnit de o pasarica pe la 19-20 de ani, care avea o entorsa, am evaluat-o fara jena impreuna cu doctorita, gandindu-ne daca s-o bagam in mixul nostru sau nu, am asistat la treceri in stare comatoasa a catorva pacienti, la gemetele altora, o panoplie de boli, babe, pete de rivanol, mirosuri, receptionere plictisite, si, pana la urma, am dat nas in nas cu un doctor care ne-a invitat simpatic inauntru.
Era fractura; micutsa silfida s-a trezit dintr-o data retrogradata partial la stadiul de cocon, invelita pana la genunchi intr-o cochilie de gips. Admit ca am simpatizat cu ea, uimit cumva de noutatea situatiei, si fascinat de infirmitatea scoasa brusc in evidenta de invelisul piciorului. Viata are un straniu, macabru simt al umorului: cu cateva ore inainte era o partenera dornica, potenta, acum era tintuita intr-un carucior cu rotile, neavand voie sa-si foloseasca piciorul, temporar infirma, iar eu eram cel ce avea grija de ea.
Intre timp, starea de greata crestea direct proportional cu lungimea pulii. Am ajuns acasa la ea, era singura, parintii erau plecati, ea nervoasa, incepand sa realizeze ce i s-a intamplat, eu putin nervos, incepand sa realizez ca shansele de-a baga trandafirul in gura caprei, fie ea si beteaga, incepeau sa scada. I-am propus, si am constatat cu surprindere, ca accepta destul de usor propunerea. I-am dat cu grija blugii jos, ca o bona profesionista, cu diferenta ca sub sortuletzul meu se afla cu totul altceva, i-am asezat piciorul traumatizat pe o canapelutsa aflata special pentru odihna picioarelor (moment in care m-a incercat gandul ca exista o traditie in acea familie in ce priveste sexul cu infirmi, gand pe care l-am alungat rapid), i-am dat limbi cu grija, sprijinindu-ma delicat cu cotul pe marginea gipsului, si apoi i-am bagat-o adanc, soptindu-i ca ultimul obsedat cum ma excita infirmitatea ei, ea acceptand vulnerabila declaratiile mele, si participand destul de intens cu cele trei sferturi functionale din corp la actul pervers ce se desfasura pe canapeaua parinteasca.
N-a durat mult, insa a fost una dintre experientele marcante de pana acum. Si spun “marcanta” pentru ca lucrurile au decurs neasteptat de firesc, mult mai firesc ca alte datsi, nu stiu daca datorita caracterului bizar al celor intamplate, sau datorita ambiantei familiare a casei parintesti; in locul tsigarii de dupa am mancat, am glumit, eu am zis ca vreau sa dorm putin..

M-am trezit zgaltait de umar, de sora micutsei demoazele, care urla disperata ca VIN PARINTII!!!. Dammit, mi-am zis, nerealizand ca asa ERA NORMAL sa se termine, cu nabadai, cum fusese toata intamplarea. Am fugit pe scari ca un Don Juan de trei parale – mai ca nu mi-am adunat chilotii de pe trepte – dar destul de multumit, probabil cu un zambet in coltul gurii. Cand am ajuns afara, caldura m-a impresurat pe de-a-ntregul, ca un strat de ghips proaspat pus…

~ by Rin Tin Tin on July 11, 2007.

6 Responses to “Clinical Intercourse (partea I + II)”

  1. Imi vine sa citez clasici, desi nu imi sta in fire, dar aici ar fi atat de nepotrivit sa o fac incat nu ma mai abtin si o comit. Rebreanu zicea ca romanul, literatura epica in genere, tre sa “inchida intre copertsi o pikatura de viatsa”. Povestile astea doua sunt extraordinar de vii. Dutempulamea, esti un Rebreanu al futaiului estival, printre ziduri cenusii si paturi de spital.

    PS: singura mea tangentsa cu spitalurile a fost momentul in care am insotsit un prieten bisexual sa-si scoata un furuncul din anus. Ar fi interesanta, insa nu o pot posta aici, din pacate nu implica cordeala.

  2. Da,cu totii o sa atingem varsta la care coaiele ne vor fi mai lungi ca pula,de-asta site-ul asta trebuie sa existe!Pentru ca povestirile astea nu sunt ale noastre,vor fi ale copiilor copiilor nosti.

  3. Remarcabilă povestea! E acest realism care ne loveşte fără milă. Propun tecstul pentru rubrica de sexologie din Unica. Să le şocheze pe damele de firmă care citesc mizerii false. Să ia crâmpeie de viaţă! Să pună mâna pe El Zorab! Să trăiască dulcele sentiment al pulii!

  4. Am decis sa unesc cele doua parti. Lumea n-o gasea pe prima..

    PS: Cocalard, multumesc pentru aprecierile din commentul de mai jos (il rescriu, pentru ca imi aduce aminte cu placere de ziua aceea).
    PPS: Onaca, eu as fi zis ” Sa-l ia intre palme pe El Zorab” 🙂

    Se simte aroma trecutului imediat, se simte putsin din caldura scrumului tsigarii de dupa, abia stinse. E scrisa liber, fara nimic programatic; e scrisa pt ca autorul nu mai putea tsine in el substantsa epica, odata epuizata (nu definitiv, speram)cea seminala. Se trage din genul de evenimente care salveaza vara in orasul asta coclit si poluat. Niste blugi lejeri, o femeie arzoaica, ceva alcool si poti muta Bucurestiul la tropice, undeva intre Havana si Tijuana…

    Cocalard said this on July 11, 2007 at 12:29 pm (edit)

  5. Îmi place cum tragi linie de fiecare dată… 🙂

    Mişto scris. Ca de obicei.

  6. Multumim pentru aprecieri, dude.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: