Cuvinte de pomina

Darius mi-a dat o idee de leapsa. Leapsa nu prea se preteaza la modestul nostru blog, dar subiectul musteste atat de tare, incat nu ma pot abtine.
Darius spunea:

<< N-am fost “cu cineva” în mod neapărat de curând. Dar, stând la o berică cu una dintre ele (cele cu care n-am fost), am început să strâng o mică dar preţioasă colecţie de replici, pe care orice băiat conştient şi responsabil ar trebui să le înţeleagă din vreme ca pe un foarte timpuriu “mai un pic şi-ţi dau papucii”. Şi să acţioneze în consecinţă. Cele mai dese astfel de replici, pe care le-am cules, desigur, de pe câmpia înflorită a experienţelor mele eşuate – confirmate mai apoi cu ajutorul unui focus grup alcătuit din o persoană – sunt:

  • Mă disperă că mă întreabă toţi de tine, de parcă io-aş şti tot timpul unde eşti.
  • O, lasă-mă, că-mi transpiră mâna.
  • Mi-era pe silent.
  • Acum, seara?!
  • Ah, nimeni, nu-l cunoşti…“ >>

Ei, acestea fiind spuse.. leapsa e cam asa:
Ce intrebari sau replici de pomina ati luat sau ati dat?

Am sa incep eu, cu cateva.. S-apai poate cativa dintre voi vor raspunde. Geeea, Ivan, Cocalard , Botache.. Toata sleahta.

Ale mele au fost…

“De ce eu, *insert _name_here”? De ce eu?”, unde name e in covarsitoare majoritate masculin. De obicei intrebarea vine chiar inainte sa intre plampizda, sau imediat DUPA ce a intrat. Efectele sunt, in genere, total opuse: cand e inainte, nivelul coboara brusc, cand e DUPA, miem vin bîzdîcii instant, si parca ash da mai abitir..
PS: Niciodata n-am putut a-mi imagina un raspuns la intrebarea asta. Poate ma ajutati voi.

“Nu e ceea ce crezi”, adresata de cele mai multe ori de catre masculul fost dominant, brusc morphed in baietzasul incurcat, care se trage de pantalonasi. De obicei vine cand e busted de fumee, ba cu un sms, ba cu un telefon. Cazuri extremale, cum am eu a istorisi, sunt cele in care fumeea te gaseste mplagoala, langa cealalta. Se duce in bucatarie, isi pune mainile la ochi, coboara capul, si se scurge pe langa un perete. Tu te duci la ea si-i zici replica-piatra-unghiulara, care-i va schimba viatza:
“Sa stii ca nu e ceea ce crezi…”

~ by Rin Tin Tin on November 12, 2007.

19 Responses to “Cuvinte de pomina”

  1. Eu: Uite un avion!
    Ea: In pizda … Eu iti sug pula si tu te uiti dupa avioane. Uita-te la mine cand iti sug pula, nu pe cer…

  2. replici pre-dat-papucii primite:
    -mi-e somn
    -mi-e foame
    -ma plictisesc
    -ma duc acasa

  3. answered: 😀 http://bezdomny.wordpress.com/2007/11/12/leapsa-cu-cuvinte-de-pomina/

    Review-ul horror mai ma gandesc daca-l fac public. E mai recent, din facultate – s-ar putea sa nu fie la fel de distractiv pentru ea sa-si aminteasca. E … o problema de etica 😀

  4. […] geeea @ 4:58 pm Tags: leapsa Despre cuvinte nepotrivite … la locul faptei. Leapsa de la Rin Tin Tin (plus o […]

  5. cred ca e mai bine sa ramanem prieteni…

    🙂

  6. si eu am primit replici:
    – m-a sunat bunica. se simte tare rau, in week-end ma duc pe la ea. (si dus a fost)
    – credeam ca esti la coafor… (si dusa am fost)
    – da, pui, dormeam (la telefon, iar langa el un chicot de femeie)
    🙂

  7. Nah hai ca am raspuns si eu. Misto leapsa asta. 😛

  8. […] Cuvinte de pomina Ma bag si eu in seama la leapsa lansata de Tsigara de dupa […]

  9. iepure al nisipurilor, simplul fapt ca iubirea exista o scoate din sfera absurdului. E la fel ca momentul in care te trezesti cu o pula in fatza ochilor. Aparenta ei poate fi grotesca, insa nu absurda. E acolo pentru un scop. It’s there to stay. Nu pleaca nicaieri. Are o logica interna, a ei.
    Insa situatiile sunt demne de mentionat. Aia cu spiridusul chiar mi-a placut, eu l-as fi lasat macar sa ma pipaie putin, are farmec tipul.

  10. […] luat dupa sefu’ rufio care s-a bagat in seama cu leapsa de la Tsigara de dupa, adica ceva cu vorbe de pomina… Ma rog, era legat de despartire, insa eu zic de-alea din […]

  11. A, sa-mi scriu mare deasupra oglinzii din baie: “simplul fapt ca iubirea exista o scoate din sfera absurdului. e ca momentul in care te trezesti cu o p*la in fata ochilor.” Te rog sa-mi permiti sa te stimez pentru ca ai oferit omenirii citatul asta. Multumesc. :))

  12. Ma bucur ca ti-am luminat ziua, ca soarele care se stravede printre norii pufosi:)

  13. Replica pe care si-a primit-o o prietena dupa un one night stand:
    “Nu ne mai putem vedea azi, trebuie sa dresez un caine!”

  14. De obicei, eu zic ca “nu ne-am sarutat, doar am iesit!”. Ei nu ma cred, desi-s inocenta!!!

  15. Trebuie sa ne dovedesti asta:)

  16. […] se duce la: Adi Hadean, Rin Tin Tin, Madrid me ama, Horea Badau, […]

  17. […] o trimit la: Rin Tin Tin, Mihai Fulger, Madrid me ama, Adi Hadean, Oedip,  monstrumarin, Viorel Copolovici, D-ra Smilla, […]

  18. […] Un pas inainte Jump to Comments Ieri am intilnit, in doua ipostaze diferite, semne ale noii puteri a blogosferei. Una din ele, The Printed Blog, o initiativa de publicare/reunire intr-o publicatie aparuta pe hirtie a unor texte de pe bloguri, considerate demne de aceasta cauza, era the next big step – desi, dintr-o alta perspectiva, o intoarcere in timp, la momentul la care presa scrisa era la putere si scotea editii de milioane de exemplare zilnic. Blogosfera devine tot mai importanta, tot mai de luat in seama, si nu doar in emisiunile gen Brancu & co, ci si in probleme sociale, politice, religioase si (sa nu-l uitam pe Dan), economice. Ca despre cele sexuale nu vorbim aici, ci afara, la o tigara (aia de dupa). […]

  19. “Nu esti tu de vina”,”Nu mai merge”, “De ce nu ai incredere in mine?”, “Ma sufoci” – am zis;
    “Nu esti tu de vina” (pe bune?), “Simt ca ne-am apropiat prea mult”, “Mama cat de buna e aia”, “Stii ca sunt retardat […] dupa ce ne-am despartit: dar eu chiar te iubesc”(asta spunand-o pt 1 oara).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: