When love becomes sex an vendetta

by dincolodemine

Trecusera aproape un an de cand ne despartisem si vreo juma’ de an de
cand era cu ea. Imi zisese ca vrea sa fie singur, eram de 4 ani
impreuna, asa ca l-am crezut. De fapt nu mai suporta sa ma minta. Vestea ca
are alta prietena si ca s-a mutat cu ea intr-un alt oras m-a innebunit.
Pana intr-o cand ne-am intalnit. Era noaptea de inviere. Mai vobisem
putin in aceeasi zi, dar parca erau alte persoane. Eram in barul unde ne
petrecusem adolescenta. Stiam ca acolo ne-am putea intalni. Fusese
primul baiat din viata mea si pentru vreo 4 ani si singurul. Dupa ce ne-am
despartit, am incercat sa fiu cu altcineva. Dar nu puteam. Preludiul era
ok, dar nu puteam avea orgasm si inca asociam actul sexual cu el. Imi
doream nespus o ultima noapte. Tot timpul asta rememoram clipele
petrecute in bratele lui, voiam sa-l simt din nou in mine, sa simt k ii
apartin, sa-i vad privirea perversa, dar sperioasa, sa il fac treptat sa-mi
spuna toate perversiunile care ii trec prin minte. Intotdeauna i-a fost
frica de reactiile mele si intotdeauna l-am surprins. Cu mine era mereu
atent, ma mangaia, ma dezmierda, dar stiam ca vrea mai mult. Simteam
ca ar vrea sa mi-o traga de parca as fi fost ultima tarfa, dar ma iubea
si ii era frica de reactia mea. Era fumat, beat si simplul fapt ca ma
revedea dupa atata timp il innebunea. Deveneam amandoi nervosi. El mai
mult ca mine, eu doar malefica. Imi aminteam mesajul de la gagik-sa in
care imi spunea k uneori in viata trebuie sa te resemnezi, imi rasunau
vorbele lui in minte cand mi-a spus pe un ton sec ca se iubesc si nu
voiam decat sa ma razbun. Era un sentiment amestecat de iubire, ura,
poesesie, dorinta si dor. Dor sa simt iar ca vibrez, sa-mi innabus gemetele
in saruturile lui. Am vorbit vreo cateva ore pana ne-au dat afara din
bar, m-am inveninat ascultandu-l cum imi spunea ca pentru prima data in
viata lui este fericit, mi-era teama ca va pleca si imi satisfacea
dorinta animalica ce incepea sa se nasca in mine cand il vedeam ca nu poate
pleca. Am plecat amandoi spre casa, spre casa lui mai exact. Am vorbit
din nou minute in sir si incepeam sa simt cum tremura de dorinta langa
mine. Il uram atunci pentru ca imi zisese k o iubeste, il uram ca
refuzase sa ma vada pana atunci, il uram pentru ca nu-mi daduse ocazia sa-l
recuceresc, sa-l seduc. M-a intrebat daca nu ma simt ciudat. Noi doi
stand doar ca niste prieteni. La fel de rece i-am spus ca nu, ca
intotdeauna mi-a fost cel mai bun prieten. Tremura, imi era teama sa ma apropii
de el si lui ii era frica sa ma atinga. Amandurora ne era frica de
reactia mea. Si m-a sarutat. Sarutul ala a reprezentat dezlantuirea tutror
sentimentelor si dorintelor refulate timp de un an. Nu stiam daca il
urasc, il iubesc sau doar il doresc. Dupa sarut ne-am oprit amandoi.
Astepta reactia mea. Vedeam cum ii clipesc ochii de teama si dorinta. Un
amestec ciudat de iubire malefica, dor, dar mai ales dorinta.
Intotdeauna m-a dorit, Stiam asta. Mereu am stiut cum sa-l fac sa innebuneasca,
sa
nu se mai poata controla. Era o combinatie de angelic si pervers in
mine care ii lua mintile. Cel putin asta mi-a spus atunci. Desi nu am
simtit nevoia, l-am sarutat si eu. Parca nu ar fi trecut nici o zi. Limbile
noastre se impleticeau si parca mimam actul sexual intr-un sarut.
Saliva sporea placerea si nu ma gandeam decat ca vreau sa-mi dea limbi, sa
inceapa sa ma devoreze de jos pana la ultimul fir de par. Si sa insiste
cat mai mult jos. Asta a si facut. Stia cum sa ma faca sa-l vreau, sa
vreau sa-l simt in mine din ce in ce mai adanc. Il iubeam si il uram si
o uram pe ea k imi furase momentele astea. Voiam sa simt ca este din
nou al meu si sa o ranesc pentru ca acum ea avea ce odata fusese al meu.
Muream la gandul ca asa o saruta si pe ea, ca la fel o devoreaza si pe
ea si ca acum ea este cea care il innebuneste si ca a reusit sa fie
mai buna decat mine. Ca l-a facut sa stea departe de mine atata timp. Si
am inceput sa dau tot ce aveam mai bun din mine. Nu ma cunoscuse asa
pana
atunci. Dezinvolta, perversa atat de rece. A fost cea mai ciudata
partida de sex pe care am avt-o cu el. Ma privea de parca as fi fost o curva
pe care a platit-o si trebuie sa profite din plin de fiecare secunda.
Si i-am facut pe plac. Schimbul de priviri, gesturile, penetrarile
adanci si usor dureroase. Il zgariam pe spate mimand placerea,
exteriorizandu-mi durerea si lasandu-i totodata urme. Ea era mereu in mintea mea.
Ne era frica sa vorbim de sentimente. Era doar sex, erau gemete, i-am
facut sex oral cum nu o mai facusem pana atunci. Voiam sa-l fac sa ma
doreasca atat de tare incat sa ma urasca, sa-l doara placerea pe care i-o
provocam. Vedeam fata lui schimonosita de placere, ma incantau
afirmatiile lui repetitive ca am fost si voi fi cea mai buna. Ca de-aia nu a
vrut sa ma vada, k il innebunesc, k nu poate sa-mi reziste. Eram
satisfacuta, era cea mai mare satisfactie din lume. Si imi placea, imi placea
sa vad ca nu se mai satura cu mine, k vrea din ce in ce mai mult. Nu am
vrut niciodata sa fac sex anal, din principiu sau pur si simplu pt k am
incercat odata si era foarte dureros. Dar eram atat de excitati
amandoi incat am incuviintat. Afisam amandoi un zambet pervers si atat de
strain celuilat. Si am facut si sex anal, am strans din dinti, era o
combinatie de durere si placere, voiam sa-i arat ca nu ma cunoaste. Voiam
sa-i fie frica de mine si totusi sa ma vrea. Sa ma doreasca la fel cum il
doream si eu pe el. Dintr-o data s-a umplut de sange. Ne-am speriat
amandoi, credeam k este de la mine. Era de la el, i se rupsese
ata.:))Asta a fost recompensa suprema.Era de necrezut. Era prea mult pentru
orgoliul meu. L-am sedus din nou, am gemut si am mimat cand nu mai puteam
asa cum nu o facusem niciodata. Noaptea de inviere s-a terminat la 2
dup-amiaza, pt k tata nu stia unde sunt. Nu voiam sa plec, nici el nu voia.
Ne-am promis ca ne revedem mai pe seara si o luam de la capat. Ne
desparteam facand din nou sex si jurand ca o sa facem asta toata ziua.

Au urmat multe alte partide de sex de-a lungul a trei luni, mult mai
interesante, pana cand am zis gata. A fost o perioada zbuciumata pentru
mine. El ma dorea si eu credeam k il iubesc.

~ by Rin Tin Tin on May 13, 2008.

13 Responses to “When love becomes sex an vendetta”

  1. Foarte mult imi place cum ai scris si povestea mi se pare foarte cunoscuta… multe femei trec prin asa ceva. Ma bucur ca ai reusit sa te razbuni intr-un fel si in acelasi timp sa iti dai seama ca nu il iubeai.

  2. Da, foarte multe femei se razbuna folosind pizda, sa zicem:)

  3. “Foarte mult imi place cum ai scris si povestea mi se pare foarte cunoscuta… multe femei trec prin asa ceva. Ma bucur ca ai reusit sa te razbuni intr-un fel si in acelasi timp sa iti dai seama ca nu il iubeai.”…hahahahhaa, nu degeaba ranjeste Rin – “multe femei se razbuna folosind pizda”.. solidaritatea feminina to the rescue!…dar tine de simetrie: unei autocompatimiri sacaitoare si totusi penibil-orgolioase nu putea sa i se raspunde decat cu o compasiune vag implicata, dupa retzete luate din reviste glossy pentru femei batute in cap,putzin superioare lucratoarelor de la apaca, tunse toate militareste, care se intalnesc sa-si faca confidentze c-asa au invatat ele de de la romantica,fata!

  4. pai ce, inainte faceai din obligatie?

  5. draga mea, cum te simti acum? iti place? te simti bine cu asta? daca da, atunci mergi inainte!

    mereu am sustinut k daca ash fi fost femeie, ash fi futut tot ce mi-ar fi placut! sexualitatea noastra shi dorintza de erotic sunt singurul lucru natural din noi. cand mimezi shi asta, abia atunci eshti o curva…dar in principiu, nimeni nu are dreptul sa te invinovatzeasca ptr ca iti place sa faci sex

  6. Ia zi, cand ne certam si noi? :)))

  7. am o curiozitate… cat a durat “satisfactzia” razbunarii? dupa ce n-a mai fost nimik. nici macar orgoliul de care aminteai…

  8. cunostem si noi..frumos oricum..

  9. cunoastem*

  10. esti varza fetito…

  11. Daca toate s-ar razbuna pe mine asa as fi fericit:D

  12. Trist, foarte trist…

  13. hai dle, nu mai fiti asa rai cu fata ;))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: