Just do me! (Nike)

by Little Blonde Thing

Când mi-a propus să fim doar amanţi îmi venea să-l strâng de gât. Ajunsesem să îl iubesc foarte intens într-un timp relativ scurt şi ideea aceea a lui mă blocase complet. În timp însă şi-a dat seama cât de mult ţine şi el la mine, şi am evoluat din simpli fuck budies în best friends fucking. Eu îl susţineam când avea probleme [de cele mai multe ori financiare] şi el mă făcea să râd şi să sper într-un viitor comun. Sexul ne apropia incredibil de mult, aveam o intimitate totală, completă. Nu existau complexe, jumătăţi de măsură, era perfect.
Asta până când problemele lui au început să-i afecteze viaţa sexuală. Pasiunea dintre noi era aceeaşi, durata nu. I se scula, intra în mine şi după 2-3 minute de futut mai intens termina şi se deprima. Am dat pe loc vina pe mine, am făcut faze de pizdă proastă gen „nu te mai atrag?” şi el nu putea decât să se uite la mine şi să ofteze. Îmi aduc aminte prima dată când l-am întrebat ce se întâmplă. A zis că e de la stres şi că-i vine să termine. M-am enervat şi i-am zis „hai atunci termină!” şi i-am supt pula în draci şi nervi, că până şi gemetele mele erau violente. A terminat după câteva secunde, ceea ce m-a făcut să mă simt mândră că doborâsem un record personal – ambiţie imatură.
Am îndurat această formă de impotenţă o perioadă până când am găsit stimulul perfect: i-am zis să vină la mine că am o surpriză pentru el [era foarte curios şi uşor de ademenit]. L-am aşteptat îmbrăcată foarte sumar, l-am trântit pe pat fără prea multe explicaţii, m-am aşezat în braţele lui şi i-am spus: „te las să faci ce vrei cu mine astăzi, şi cu asta [şi i-am înmânat aparatul foto], singura mea dorinţă e să mă fuţi până mă doare”. A rămas şocat câteva secunde, apoi a început preludiul: cuminte şi calculat. Ştia ce-mi place [îmi sugea sfârcurile, îşi băga 2, 3 degete în mine, îmi lingea clitul] dar nu era suficient pentru mine, nu în seara aceea.
L-am împins de pe mine, m-am uitat la el şi i-am zis: „mă lărgeşti aiurea aşa [cu degetele], bagă-ţi pula în mine şi fute-mă, nu te mai prosti”. Probabil fraza asta l-a lovit în orgoliu, cert este că am avut parte de una din cele mai intense partide cu el. M-a futut în toate poziţiile noastre şi încă câteva în premieră şi m-a făcut să ţip şi să termin mult peste medie. Mi-a făcut şi poze şi filmuleţe. Părea foarte atras de ideea asta şi data viitoare când va mai avea probleme cu erecţia [dacă va mai avea, deşi mă îndoiesc] mă voi folosi de ele.
Poate că şi stresul şi impotenţa au efectele lor pozitive asupra relaţiei, dar cu siguranţă gânditul pozitiv, imaginaţia şi, de ce nu, dorinţa de fi futută a unei tinere hiper îndrăgostite de un băiat, fac minuni.

~ by Rin Tin Tin on July 26, 2008.

3 Responses to “Just do me! (Nike)”

  1. haha ce solutii bune ai gasit:p

  2. stiam eu ca stresul nu’i bun

  3. misto! 😉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: