A stone-carved seal

by Cocalard

Era seară, iar ea foarte tânără. Avea ceva din agerimea unei foci tinere, dar şi promisiunea viitoare a supraponderabilităţii unei foci mai venerabile. Nici nu credeam ca mai ajunge (ca dovadă începusem să mănânc ceapă), eram cu 2 amici si infulecam nişte ciorbe într-un local cu specific românesc şi servire cu ifose. Deja băuserăm bine când apăru. Era prima dată când o vedeam în pe viu, ştiam cum arată din poze. Arăta mai bine acum, pentru toată lumea, şi cu mult mai bine pentru mine. Eram plăcut surprins, de obicei se întâmplă invers: ţi se trimit poze accceptabile, mergi la întâlnire şi, când vezi cum arată persoana, nu mai ai în cap decât noua identitate virtuală pe care ţi-o vei încropi de acum încolo, pentru ca ea să nu te mai poată găsi nici pe net, nici în viaţă, nimic.

Între timp se aduna lume la masa noastră. Amice, rude, prieteni. Atmosfera se încingea, beam non stop nu din disperare, nici ca să ne dăm mari, ci aşa, dintr-un sentiment de bonomă seninătate. Glumeam porcos şi ea era epatată deşi noi, în ameţeala noastră, ştiam cât de ridicoli putem fi, la nevoie. O pipăiam pe sub masă, iniţial, iar apoi transparent, în văzul lumii, atât de inocent şi de non-sexual cum ai pipăi un hamster. Localul se închidea, drept pentru care ne strămutarăm într-un club de tot jegul, cu râsete, chiote, îmbrăţişări şi multă urină pe vitrina unui restaurant cu pretenţii tailandeze de lângă BNR.

Intrăm şi ne punem pe dansat. Vorba vine… ne bălăbăneam în anti-ritmul unor grohăieli rock şi îmi descopeream mulţi cunoscuţi în club. Îmi pierdui vremelnica parteneră. Mai grav era că uitasem că o aveam cu mine, atât de fericit eram să întâlnesc aşa o lume proastă şi distractivă acolo. Să tot fi trecut 2-3 ore când mă pomenesc că mă abordează să îmi spuie ceva. Eram destul de deranjat, pentru că mă întrerupsese dintr-o baladă Metallica pe care o dansam cordial cu o namilă de rocker bătrâior (mai târziu aflai că avea vârsta mea), pletos şi verde de cât băuse. Am ieşit afară, ea zise că pleacă şi că pot să o sun a doua zi, să ieşim la un film. În acel moment mi se păru că nu avea cum să debiteze o prostie mai mare ca aceea. Neavând nimic de pierdut, i-am replicat că dacă pleacă, nu ne vom mai vedea, pentru că eu urma să merg la muncă în străinătate pentru un an (chiar urma să mă duc, deşi numai muncă nu a fost aia). Am pus-o să aleagă imediat, calm, blând, raţional-asertiv, aproape tandru. A acceptat să urc cu ea în taxi şi să-i vizitez cuibuşorul, smulgându-mă literalmente din braţele gloatei de neisprăviţi cu care mă pupam ca înaintea unei insuportabile despărţiri.

Intrarăm. Studentă fiind, găsise o locuinţă de ocazie, un atelier de sculptură într-un imobil răpciugos. Mă lăsă singur şi ieşi la un butic suspect să facă shopping de noapte, după ce realiză că nu aveam nici măcar un prezervativ asupră-mi.Camera goală şi prost încălzită mă binedispunea. O veioză chioară dădea plămădelilor din piatră umbre fantastice pe peretele mustind de igrasie. Erau tot felul de bolovani neterminati, unii urcaţi pe socluri, altii pe jos. Ma pufni râsul şi din două mişcări ieşii din haine şi sării în pat, numai în şosete. Ea se întoarse de afară şi păru cumva vexată văzând nudul prematur, bălăbănindu-şi stalactita în patu-i plin de vise, dar nu avu nici măcar vreme să încuie uşa că o înşfăcai şi o lăsai goală ca busturile din jur. Se urcă pe mine şi începu să facă toată treaba. O priveam fix şi distrat, se zbânţuia ca la grădiniţă, deschidea ochii şi apoi iar stătea o vreme cu ei închişi, nu ştiu de ce. Avea un corp elastic şi tare. La un moment dat îşi ridică buza superioară, strâmbă din nas şi începu să fornăie a smiorcăială. Am crezut ca vrea să strănute, dar ea zise că a terminat şi că nu mai poate acum. NU MAI POATE. Îmi venea să o iau razna. Nu eu ar fi trebuit să fiu cel care nu mai poate? Ştiam din clişeele revistelor şi site-urilor cu pornăială că unele femei se excită dacă le vorbeşti murdar….Poate am noroc, mă gândii, şi încercai să-i retrezesc interesul pentru împreunare, însă constatai că eram mai tăcut decât de obicei. Nu-mi ieşea nimic. Singura obscenitate pe care fui în stare să o produc era o strâmbătură de om îngândurat şi nebărbierit, de ţăran reflexiv, de Nilă mirat care se uită în pământ a pagubă, cu pălăria dată pe ceafă şi mestecând stresat un pai. „Pula mea…”, mă scremui în cele din urmă, însă cu un ton meditativ, care te îmbia să deschizi caietul de română şi să te pui pe scris compuneri. Mă rog, nu ştiu dacă s-a putut înfierbânta de la aşa ceva, însă mare-mi fu mulţumirea când reluarăm partida. De data asta eram atât de plin de viaţă încât nici nu cred că îmi dădeam seama ce fac, altfel demult m-aş fi irosit. Aveam toată iniţiativa, loveam cu măsură, dansam dezordonat, fentam ca la fotbal, totul foarte repede şi la turaţie maximă. Aveam conştiinţa clară că sunt o capră nebună, un satir impudic şi fermecat în sluţenia lui. Ea spunea ceva, pe un ton agitat, iar eu îmi vedeam de sârba mea îndrăcită. O auzii ţipând, terminase din nou, iar eu mă prăbuşii într-un final, neuitând să spun politicos „noapte bună”. Ultimele cuvinte pe care le-m putut desluşi au fost : „Tu nu sforăi, nu? Eu am somnul foarte sensibil….”.

Soarele zgârcit de noiembrie se milostivi să lumineze încăperea, inclusiv ochii mei mici şi nedumeriţi. Mă uitai şi o văzui alături.

– Te-ai şi trezit? Mmm, hărnicuţo….

– De fapt…eu nu am dormit deloc.

– Am sforăit?

– Da! Şi spuneai că nu ai obiceiul.

– Păi nu am. O fi fost pesemne de la băutură. Şi cred că am şi răcit. Ai un veceu aici?

– Da, dincolo de perdeaua aia.

– Perdea? Nu există un perete şi o uşă care să îl separe de restul camerei?

– Nu, ţi-am spus că e o improvizaţie….
Mă îndreptai gârbov spre buda cu perdeluţă din mijlocul camerei, pradă remuşcărilor nu pentru ceea ce se petrecuse, ci pentru ceea ce avea să urmeze…

~ by Rin Tin Tin on May 22, 2007.

4 Responses to “A stone-carved seal”

  1. cel mai bun!!

  2. genial! =))

  3. “Mă îndreptai gârbov spre buda cu perdeluţă din mijlocul camerei, pradă remuşcărilor nu pentru ceea ce se petrecuse, ci pentru ceea ce avea să urmeze…”

    finalul “fericit”=))
    in rest imi place cum a sunat totul:mrgreen:

  4. m-am amuzat teribil :))super k-lumea intamplarea:D

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: