by Geeea
Tremuram de frig pe balcon. Eram dezbracata, in balconul unei vile, si priveam cu ciuda stelele. Usa pe care tocmai iesisem nervoasa se inchise in urma mea, amenintatoare. Era una din situatiile alea, ori-ori. Ca la zaruri…
Pasisem pentru prima oara in apartamentul din acea vila, al lui T., in inceptul de toamna al lui 1999. T. avea o camera – imensa, plina de lucruri vechi si carti care-mi aratau atit preocuparile intelectuale ale familiei, cit si aerul ei de neglijenta amestecat cu savoir-vivre. Obiectele erau in decorul lor, nu stateau ca bibelourile, asa cum vazusem in atitea alte case.
T. era in camera, turbat, mort de beat, pina la limita la care singura coerenta pe care si-o pastrase, cea a gindului fix ca vrea sa futa ceva in seara aia, eventual pe mine, devenise obositoare si redundanta. Ma implora sa-l fut. Nu voiam. De cind il cunoscusem, la inceputul verii lui 1996, avusesem experiente foarte diferite cu el. Acum statea in camera lui, gol aproape, slab ca un subnutrit, in niste chiloti de bumbac, bleu, largi incit unul din testicole ii atirna, ridicol si inutil, in afara, si ma injura. Il vedeam prin geam. Ma sprijinisem pe coate si priveam afara, curtile linistite, burgheze sau burghez-intelectuale, din zona Rosetti, unde oamenii nu aveau, credeam eu pe atunci, probleme de constiinta sau morala sau ambele. De cum T. incepuse sa bea, la terasa de la Motoare, intelesesem ca avea sa fie dificil. Cit era treaz, era normal, un tip cu umor, cu replica, interesant. Insa dupa, devenea un mielusel monstruos, un copil care cere tzitza si in acelasi timp dadea cu piciorul shishtarului cu lapte. Implora si amenintza in acelasi timp. Ii puteai simti duhoarea spaimei interioare, pe care o amagea cu alcool pina la un punct, si care incepea apoi sa urle din el. Ii era teama de femei, de aia isi alegea numai femei mari si, eventual, grase, de doua ori cit el. Cu cit mai mari, cu atit mai bine. Si, dupa ce le vrajea intr-un anume fel cu fata lui de copil blond si ochi albastri si ochelari cuminti, devenea un zbir. Probabil numarul mare de femei pe care le agatea si le futea spunea multe despre felul in care se raporteaza o femeie mare la un tzinc plingacios si demanding, impertinent si rautacios – o ingaduintza de moment, o acceptare a compromisului (si poate unele nu-si dadeau seama inca daca sa se simta jignite de vorbele urite, si inca nu din acelea, de care scapam fara sa vrem cind ne-o tragem in afara clasei noastre socio-culturale).
Deci nu voiam – si asta mai ales din cauza unei scapari de-a lui. Imi spusese, pe terasa, ca o sa ma angajeze el, daca o sa vin cu el. Eu, insa, la ora aceea tirzie, nici nu mai aveam alta posibilitate decit sa merg cu el, pentru ca inchisoarea in care stateam era deschisa doar pina la 11 seara. Iar acest “mers cu el” insemna, din start, o cedare. Iar pe drum el ii tot tragea intr-una cu o sa te angajez eu, o sa-ti fac eu rost de serviciu, tu nu esti capabila, lasa ca stiu eu cum sinteti voi care terminati facultatea aia…. bla bla bla.
Ma plictiseam deja, dar… again, no option. Odata ajunsi in camera, imi explica si altele: cum ca de aia venisem cu el, ca stia el mai bine, ca… Eram, intr-un fel, in aceeasi bransa, el lucra in domeniul pentru care ma pregatisem eu in facultate. Insa, desi venise sa ma ia de “acasa”, din apartamentul din Cringasi in care eram obligata sa stau incuiata noaptea, desi stia situatia, desi eu ii explicam ca nu… el o tinea intr-una. Stiam, din cum decursese relatia noastra de pina atunci, ca ar fi fost o greseala mare sa-i dau ocazia sa-mi faca vreo lipeala de tip profesional. Avea obiceiul de a se lauda la bautura, iar bautul era ocupatia lui permanenta. De inca o ziarista care si-ar fi inceput cariera dind din pizda nu mai era nevoie. M-am straduit sa nu turbez, auzindu-l, l-am avertizat ca n-o s-o vada, desi deja ma implora sa i-o arat. Putin. Stiti voi cuvintul asta, hai, numai putin. Eventual, cu continuarea: ca nu-ti fac nimic (in cazul asta ar fi mers si apendicele: doar ma uit la ea si gataJ, poti sa te imbraci.in cazul meu, sa dormi, ca mi-era un somn de moarte, iar un futai nesfirsit cu un om beat care probabil ar fi terminat sa dea din coaiele schiloade abia la ziua era exact opusul a ce imi doream).
Nu m-a luat in seama. S-a dezbracat si de chilotii haiosi, care ma faceau sa rid cind ma uitam spre el, si s-a apucat sa ma implore sa-l primesc in mine. Se asezase in genunchi, pe covor, si scruta intrarea in paradisul uitarii lui nocturne – acoperit, insa, de ceva rinduri de haine. Eram de neinduplecat. Neclintita si jignita. Insa, mai mult decit orice, mindra de hotarirea de a nu-l lasa, desi de obicei o dadeam oricui o cerea, fara prea mari fasoane – si asta in ciuda faptului ca nu obtineam prea mare placere din asta – cu camaraderia cu care dai ceva ce nu-ti foloseste foarte mult. Sau cu instinctul matern pe care mi l-am descoperit mai tirziu si pe care, pe atunci, il exploatasera deja o gramada de barbati tematori si dornici sa-si capete uitarea temerilor zilei in placerea de moarte a orgasmului.
Acum eram mindra de hotarirea mea, de a nici nu ma dezbraca macar – desi o mica cruzime interioara ma indemna sa ma dezbrac si sa i-o flutur sub nas si sa i-o refuz apoi. Dar, desi era mic de inaltime si slab si tipul intello, desi nu parea capabil de acte de violenta, nu stiam ce forte interioare i-ar fi declansat un refuz combinat cu atzitzarea. Asa ca am ramas insurubata in rochiile mele care mergeau de minune cu o pereche de blugi si doua de sosete si bocanci.
Oricum, cruzimea mi-o descoperisem in timp ce jucam jocul refuzului – joc pentru el, pentru ca se simtea atras de refuzul pe care-l banuia temporar si de convenienta. Pentru mine, insa, sexul era alb sau negru, iar ce-mi propunea el cu siguranta nu era alb. E drept, chiar daca cedarile sporadice, in intilniri aproape similare, aveau in ele componenta compasiunii si empatiei, chiar daca gaseam mai multa placere in descarcarea spasmodica a unui barbat-baiat, chiar daca simteam ca fiorul momentului de cedare a LUI e mai puternic decit orgasmul meu (la fel de sporadic, in acele vremuri de, inca, inocentza), totusi, acum, nici o urma de empatie nu veni sa ma clinteasca in hotarirea mea stupida.
Asta pentru ca barbatul asta blond, cu ochi miopi si par moale, nu-mi placuse fizic niciodata. Insa, in vara lui 1996, cnd ma intilnisem la mare cu marea mea iubire, prietena lui si cu T., la un festival de film, intrigile fetei speriate de intilnire mi-l adusesera pe T. aproape. Stateam pe malul marii, intinsi pe niste bancuri de scoici taioase si batatorite, privind la luna, iar el imi spuse ca s-ar incurca cu prietena mea, care tocmai plecase la culcare, pe care o placea mai mult, din cauza structurii ei osoase, dar primise insarcinarea de a ma tine ocupata in acea ultima noapte a mea la mare. Bauram vin alb, Grasa de Cotnari, si discutaram despre nemurirea sufletului inca o vreme, pina ce am hotarit sa ne lasam prada intrigii tesute de altii si sa ne-o tragem. Doar asa, de-al naibii. Actul in sine, pe care nu mi-l amintesc decit sub aspectul unor amanunte supra-realiste, izbirea ritmata de peretii de carton ai cabanei de Costinesti, unde statea, senzatia de futut la nesfirsit cu un om care a baut si nu poate sa-si dea drumul, caldura amestecata cu fum de tigara si tintari atrasi de pielea noastra care mirosea a mare si sare si stele si sex, umed si transpiratie. Spre dimineata, T. adormise, satisfacut, lasindu-ma cu sexul nesatul, umflat si in asteptarea altcuiva care sa-l “culeaga” de pe creanga, sa-l consume si sa-i dea un rost.
Dimineata m-a pus sa-i promit ca o sa ma intorc la mare. M-am intors, fireste, dupa ce ii promisesem, pe unghiile mele aurii de la picioare si pe cortul meu verde, ca o sa vin inapoi. M-am intors cu cortul si m-am cazat – cum altfel? – pe deal, la yoghini. Nu avem nimic cu ei, dar era singurul loc unde se mai putea sta gratis cu cortul. Intr-o buna seara, un vecin de cort m-a anuntat ca m-a cautat cineva – era o senzatie din alt film, cum dracu’ sa ma caute cineva, sa ne amintim, pe atunci nu erau mobile, eu nu aveam telefon fix, oamenii comunicau inca cu biletele lasate in locuri-cheie, sub anumite pietre, stiute numai de ei, si cu porumbeii calatori si cu puterea gindului aruncat peste munti si mari. Iar faptul ca ma cautase cineva, cind nici eu nu stiusem unde o sa imi asez cortul pina nu nu-l asezasem, parea cumva… ca un semn. Pe atunci eram foarte inclinata sa cred in semne, probabil ca sa nu mai chestionez toate amanuntele care nu se legau intr-un “big picture”, asa ca mi-a fost usor sa accept provocarea ca fiind “soarta”. Vecinul spusese ca vizitatorul spusese ca se va intoarce, asa incit am ramas in cort, in ciuda obiceiului meu de a face o ultima baie in mare la ora inchiderii.
T. a revenit, pe seara. Ne-am iubit, in noaptea aia, constienti si treji. In jurul nostru se dezlantuise, din porta-vocea liderului spiralei (era 27 august, noaptea spiralei), pacea. Se dezlantuise cam zgomotos, fiecare din perechile atinse de harul nu-stiu-carei forte sau energii, ca n-am inteles chiar totul din cauza icnetelor spasmodice, tocmai in timp ce dadeam ritmic cu capul de suportii de aluminiu ai cortului, vorbea la porta-voce si-si proclama fericirea divina care pogorise peste ele. Nu stiu despre ei, cit era auto-sugestie si cit nu, da’ pe noi ne atinsese harul divin rau de tot.
T. era mai mic de statura, cum spuneam, si mult mai slab ca mine, dar ii placea sa fie dominat de o femeie, sa fie dependent de cineva care sa-l domine, sub aparent docilitatii. Il priveam, totusi, cu putina detasare – desi imi placea, oarecum, in seara aia anume. Realizam, totusi, ca nu m-as fi putut indragosti de tipul asta pervers si pervertit, care-mi vorbea de dragostea lui brusca pentru mine. Uite, imi spuse, nu mi-am mai taiat unghiile de cind ai plecat de linga mine, in semn de doliu. Deja il vedeam usor indragostit, insa mai degraba de o magine idealizata a mea, fata care nu i-a cazut la picioare, care nu s-a indragostit de el, care s-a culcat cu el doar din razbunare (ce razbunare mai buna pe proasta care si-a imaginat ca, daca ma scoate din circuit sau ma sterge pur si simplu din poza eu am sa dispar? Oricum, disparusem din poza demult, doar ca ea nu stia) si nu pentru el sau, macar, pentru alte avantaje. Eu i-am ris in nas si i-am explicat ca ma are doar pentru ca vreau eu, iar eu vreau asta in ciuda faptului ca… Doar ca sa-l zgindaresc. Mi-a raspuns, in timp ce ne futeam temeinic, cu ochii spre cerul care se albastrea vizibil chiar si din cort, pe fondul sonor al orgasmului cosmic din jurul nostru, ca nu e atit de disperat dupa sex, ca avusese nu stiu cite sute de femei, ca avea acasa o lista unde erau trecute toate, cu punctulete si stelute pentru performanta, dupa anumite criterii, si ca ma trecuse si pe mine in capu’listei, dupa prima noastra intilnire si acuplare, ca altfel nu pot sa-i zic, so help me God. Da, da, sigur, rideam eu incitata, calarindu-l, atingind cu pletele mele rigide de la alge si sare peretii molesiti de soarele de peste zi ai cortului. O sa ti-o arat la Bucuresti, zise T. inciudat, si i-am simtit obida sub forma unei zvicneli in mine.
Acum, insa, stateam pe balcon, in frigul serii de mijloc de august, si ma gindeam ce sa fac. Il priveam egala, fara suparare. Credeam ca, daca ma arat indiferenta, o sa-mi deschida usa, insa nu stiam unde o sa dorm, pina la urma, in noaptea aia.
Mi-a deschis. Am facut pe suparata si i-am zis ca plec. Mi-am luat rucsacul. Nu, nu pleca, si deja plingea, beat si patetic ca un scriitor ratat pe care-l parasise inspiratia. N-am plecat – da’ stai cuminte. Gata, stau cuminte, fir-ar sa fie, te iubesc, tine-ma in brate. Penisul ii atirna flasc si nu mai parea o amenintare, asa ca l-am luat in brate ca pe un copil. Hai, dormi. Dormi, naibii, spuneam in gind, ca mor, vreau sa doooorm, adormi o data, la dracu’, cine ma pune sa ma bag in situatii de-astea. Deh, gindurile mele – singurele. Insa tocmai atunci s-a trezit si one-eyed monster si a privit spre mine cu fanta prin care iese, de obicei, bucuria atitor femei. Oh, ce oroare, speram sa… Mingiierile i-au devenit din nou erotice, a retrogradat de la stadiul de copil in brate de mama la bestie mirositoare a alcool si tigari si m-a vrut iar. Nu mai suportam. Implora, iar, si pozitia in care stateam ii dadea acces la pestera obliviunii, pe care o cauta de atitea ore. Mina ii umbla pe sub hainele mele. A, da, eram bine imbracata, fuste – doua – si blugi. L-am lasat. Ma saturasem de implorari. Acum privea direct spre intrare si nu intelegea ca e cu bilet, insa platit nu in bani. Nici eu nu stiam in ce, de altfel… s-a apucat sa suga, pe acolo, ce prindea. Eu eram in picioare, cu un picior pe pat si altul jos. Iar el, conectat, andocat, as putea spune, la sexul meu indiferent si rece. In culmea fericirii. Culmea, nu se trezise, si ma intrebam cit o sa dureze pina o sa-si implinte micul palos fara appeal in pestera. Insa, de acolo se auzi o voce, cretina, care incepu iar sa mormaie ceva despre servicii si dependente si viitorul meu care e in miinile – si nu atit in miinile, cit in virful pulii lui, asa ca andocarea a luat un violent sfirsit. O parte din podoaba mea pubiana trebuie ca i-a ramas printre dinti, dar c’est la vie. Am intors-o ca la Ploiesti, i-am spus ca, de fapt, voiam sa-l crut pe el, ca de fapt nu-i dadeam acces in clubul care nu era defel members-only, doar pentru ca voiam sa-l protejez. Ca, de fapt, aveam una din bolile alea rusinoase, cu transmitere.. Ce ai?
Am cautat repede prin minte, in timp ce-o puneam la adapost pe nerusinata care-mi facea atitea probleme. Aaa, ce sa am? Sculament, ca toate curvele. Nu ziceai tu ca-s o curva care vine cu tine din interes? Incerca sa se trezeasca, dar cred ca bause cam mult. A dat doar din cap ca da. Am continuat cu cruzime: Si n-au toate curvele sculament? Deja se stergea e la gura, nehotarit daca sa se duca sa caute sticla aia salvatoare de whiskey cu care sa dezinfecteze cupla cu care fusese conectat, pentru o vreme, la zona de contact. Dintr-o data, nu mai parea interesat de sex (in orice caz, nu de al meu), dar nici destul de treaz incit sa ma dea afara. Eu asteptam, calma, linga posibilitatea pe care creierii mei o analizau deja cu umor. Ma si vedeam in strada, la ora trei a diminetii, iar asta imagine, nu stiu de ce, ma amuza teribil. Mi-am asumat dezastrul aruncarii in strada. Imi crestea inima de bucurie la gindul ca nu fusese o seara pierduta, uite, avusesem parte de o gramada de experiente.
Ma invirteam prin camera imensa, imi cautam rucsacul, sa plec. Cind m-am intors, insa, spre T., l-am vazut intins pe pat. Cazuse, mort de oboseala, intr-un somn greu, de alcoholic. Ce fericire! Mai bine de-atit nu se putea. M-am trintit linga el, in patul cit un continent, cit mai departe, si-am adormit instantaneu.
Dimineata, mi-a aratat lista.
Posted in Review-urile
Tags: cordeala, la betie, Review-urile
Recent Comments